Boala Dupuytren
Boala Dupuytren este o afecțiune care apare la nivelul palmelor și degetelor constând în retracția aponevrozei palmare (fasciilor palmare), cu apariția unor “corzi fibroase”, ce vor “strânge” și vor fixa degete spre palmă.
Maladia Dupuytren este o afectiune progresiva, cronica, cu recurente frecvente.
Apare mai frecvent la bărbați decât la femei, de obicei afectează ambele mâini și recidivează adesea.
Inițial apar noduli în palmă, care evoluează câtre formarea unor bride retractile, ”corzi fibroase”. Articulațiile mâinii și ale degetelor (metacarpofalangiene și interfalangiene) se vor bloca în flexie de diverse grade. Cel mai frecvent sunt afectate degetele IV și V (inelarul și auricularul). Mișcările degetelor sunt stânjenite, în special apucarea obiectelor.
Boala reapare dupa tratamentul chirurgical in 50% din cazuri, de aceea este nevoie de o noua interventie pentru mentinerea functiei mainii.
Tratament:
1) Metoda clasica de tratament este reprezentata de cura chirurgicala a bridelor contractile. Se practica o serie de incizii palmare prelungite pe fetele volare ale degetelor afectate si care au rolul de a relaxa contractura creand totodata si suficiente rezerve tegumentare pentru a acoperi defectele palmare.
Daca rezervele de piele nu sunt suficiente se apeleaza la metoda grefarii.
Necesită imobilizarea mâinii pe atela gipsată, 2 săptămâni până la vindecare și încă 6 săptămâni după extragerea firelor.
Tratament:
2) Tratamentul NA (needle aponeurotomy) sau tehnica sectionarii aponevrozei cu acul, consta, dupa cum ii spune si denumirea, in utilizarea unui ac cu ajutorul caruia se incizeaza aponevroza palmara afectata.
Tehnica se face cu anestezie locala si dureaza in medie 20-30 minute.
Dupa aplicarea tratamentului chirurgical corzile fibroase sunt detensionate imediat, fara a fi nevoie de incizii palmare sau grefe de piele.
Mobilitatea mainii poate fi reluata imediat fara a fi nevoie de atele de imobilizare sau materiale de sutura. Tehnica se poate aplica de un numar indefinit de ori, resursele de piele locala fiind intacte dupa fiecare interventie.
Cu cat interventia se aplica mai rapid in scala evolutiva a bolii, cu atat rezultatele sunt mai bune. Desi adesea nu este nevoie, de obicei este bine ca, dupa neurotomia cu acul, sa se efectueze o cura de fiziokinetoterapie de 2 saptamani pentru ca functionalitatea mainii sa-si revina integral.