Chirurgia asimetriilor la nivelul sânilor

Simetria absolută la nivelul sânilor este extrem de rară la femei. Există diferențe între cei doi sâni, diferențe de care pacienta este conștientă sau nu. Dacă diferențele sunt minime, de obicei pacienta nu știe de ele și este de datoria chirurgului ca la consultațiile preliminare unei presupuse intervenții să le evidențieze.

Asimetriile sânilor se pot datora deformărilor mai mari sau mai mici de la nivelul cutiei toracice, jumătate din aceasta fiind mai “infundată” decat cealaltă jumătate (sindrom Poland,etc).

Asimetrii pot apărea la nivelul complexului areolo-mamelonar, areolele fiind dispuse la înalțimi diferite, prea lateral sau prea medial.

Asimetriile pot apare și la nivelul sântului inframamar, unul fiind dispus mai sus, iar celălalt mai jos. În cazul sânilor foarte mici, acest șanț practic nu există și trebuie creat de chirurg în timpul intervenției de mărire a sânilor.

Unele dintre aceste diferențe pot fi ușor corectate, altele nu! Chirurgul vă va face un inventar minuțios al eventualelor asimetrii și vă va expune variantele posibile de corecție dacă e cazul.

În cazul sânilor de mărimi diferite se pot monta proteze siliconice cu volum diferit.

În cazul sânilor egali ca volum dar cu deficit unilateral al cutiei toracice se introduce tot proteze siliconice cu volum diferit. În această situație, diferența de volum dintre cele două proteze este și mai greu de apreciat decât în cazul sânilor asimetrici ca volum, dar cu cutia toracică normală.

În cazul deficitelor de la nivelul șanțului inframamar, corecțiile sunt mai ușor de făcut, iar rezultatele sunt satisfăcătoare din cauza faptului că acest element este foarte puțin vizibil.

Diferențele de poziționare ale sănilor și ale complexelor areolomamelonare sunt cel mai greu de corectat. Dacă un sân este mai sus și unul mai jos, este obligatoriu să se încerce crearea unui echilibru. Soluția este de a poziționa implanturile la diferite înălțimi astfel încât aspectul sânilor să fie cât mai armonios.

În cazul diferențelor de mărime și formă a mameloanelor, se face corecția printr-o incizie periareolară.

În cazul asimetriilor mamare este nevoie adesea de mai multe operații de retuș pentru a obține un rezultat cât mai aproape de cel dorit!

Cum știu dacă am nevoie de una dintre metodele de corecție?

Dacă am:

- diferențe mari de volum între cei doi sâni;
- diferențe mari de aspect ale sânilor;
- poziționarea asimetrică a complexelor areolomamelonare;
- diferențe mari de diametru a areolelor mamare;
sindromul Poland;
- alte malformații ale cutiei toracice care deformează implicit și aspectul sânilor.

Care asimetrii se pot corecta și care nu?

Se pot corecta:

- asimetriile de volum, fie prin mamoplastie de reducere a sânului mai mare, fie prin introducerea unui implant la nivelul sânului mai mic, astfel încât să - obținem doi sâni aproape simetrici;
- asimetriile de dimensiuni ale areolelor;
- mare parte a asimetriilor de poziționare ale șanțurilor inframamare.

Greu corectabile sunt:

- asimetriile evidente de cutie toracică;
- asimetriile de poziționare ale sânilor.

În cazul acestora se pot folosi alte proceduri, cum ar fi microlipofilingul și injectarea de acid hialuronic.

Rezultatul operației va fi bun?

Nu pot fi date garanții în ceea ce privește rezultatul, datorită numeroaselor tipuri de asimetrii și a diversității foarte mari în evoluția procesului de vindecare. Frecvent, în cazul corecțiilor mari este nevoie de minim două etape chirurgicale. Pacienta trebuie să aiba disponibilitatea mai multor intervenții posibile de corecție.

Când se poate reinterveni chirurgical?

Reintervenția chirurgicală este posibilă la 2-3 luni de la precedenta. Pentru retușul cicatriceal se asteaptă maturarea cicatricii (6-8 luni) și abia după aceea se poate reinterveni.

Deși tratamentul este eficient, totuși 1% din pacienți nu obtin rezultatele dorite!